Aşa glăsuieşte o legendă, consemnată de prof. Graţian Jucan in lucrarea sa "Campulung Moldovenesc - Vatra folclorică" (Bucureşti,1975). Legenda spune că dintre toţi cei care şi-au incercat puterile in lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea şi pămanturi iar căutind apoi o fată şi un loc in care să se aşeze, a ajuns şi in ţinutul unde astăzi e oraşul, exclamand cu sinceră uimire: "O, ce camp lung!" Ţinut de legende şi meleag pitoresc, inconjurat de codrii de brad şi molid, Campulungul Moldovenesc are o istorie indelungată, care incepe cel puţin odată cu intemeierea Moldovei. "Voievodatul Campulungului a fost, după tradiţie, primul centru al descălecătorilor din ţara vlahilor de peste munţi", afirma Dimitrie Onciul. De aici, cat şi din alte surse, Teodor Balan conchide că "Voievodatul campulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor maramureşeni, intemeiat fiind de Dragoş Vodă odată cu Principatul Moldovei". Prima menţiune scrisă, cunoscută pana acum, despre Campulungul Moldovenesc datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun, prin care Mănăstirea Moldoviţei primea satul Vama, "mai jos de Campulung". Ocolul Caulungului Moldovenesc apare frecvent in documentele epocii, in hrisoave şi urice din vremea lui Ştefan cel Mare, Bogdan cel Chior ori Petru Rareş, ce dăruiesc mănăstirilor munţi şi văi din ţinutul ocolului. Intre anii 1532-1537, Petru Rareş a ridicat pe valea Moldoviţei, la Vatra Moldoviţei, frumoasa mănăstire - monument istoric şi de artă - deosebit de atrăgător prin arhitectura şi pictura lui. Tot prin Campulung Moldovenesc trece in anul 1541, venind din Transilvania, Petru Rareş, aşa cum arată cronicarul Grigore Ureche "" Pătru Vodă " s-au intors de la Bistriţa, fără de nici o zminteală şi trecand muntele au ieşit la Campul Lung". In acelaşi an, voievodul a ridicat in Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai tarziu, după anexarea Bucovinei, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se află şi astăzi. Dimitrie Cantemir in opera sa "Descrierea Moldovei" (1716) aminteşte de "Ocolul Campulungului", care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate, cu legile şi judecătorii proprii: "Cele ce am spus mai sus despre supuşii Moldovei nu trebuie să se aplice ţăranilor din trei ţinuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuşi nu ascultă de nici un boier şi alcătuiesc un fel de republică. Primul este Campulungul din ţinutul Sucevei, intins de un lanţ neintrerupt de munţi foarte inalţi. Cuprinde cam cincisprezece sate, care toate isi au legi şi judecători proprii. Uneori primesc şi doi vornici trimişi de domn, dar nu rareori, dacă aceştia jignesc pe ţărani, ii izgonesc, bizuindu-se pe acele mijloace de apărare pe care li le-a dat natura." Acelaşi lucru " subliniază şi Mihai Eminescu intr-un articol: "Celula constituitivă a vechilor sate romanesti este republica ţărănească, precum s-a păstrat mult timp la Campulung ( in Bucovina) şi la Vrancea." In 1717 Mihai Vodă Racoviţă a poposit şi el in zona Campulungului, ridicand la Vama un monument numit pana astăzi "Stalpul lui Voda", in amintirea victoriei asupra trupelor austriece. Monumentul este un monolit in formă de columnă pătrată, de 3 metri inalţime, cu o pălărie piramidală de piatră aşezată pe creştet. Pe pereţii monumentului sunt gravate in vechea limbă romanească, cu litere chirilice, faptele campaniilor sale victorioase. Autonomia Ocolului Campulung rezulta la acea vreme din privilegiul locuitorilor de a-şi ierna fără plată oile pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti, din scutirile vamale pentru comerţ (de exemplu taxa vinăritului), din scutirile de a da cai de olac şi de-a plăti bir la intemeierea unei noi gospodării. Conţinutul drepturilor, privilegiilor şi scutirile de care se bucurau rezultau fie din obiceiul pămantului, fie din cărţile domneşti cu privilegii pentru locuitorii Campulungului. Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica spunea: " Am innoit şi intărit tuturor campulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea şi de la naintaşii noştri cu cărţi domneşti, " " pentru vama ca să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru mortasipie si al treilea pentru oamenii domneşti. al patrule pentru stransul banilor şi pentru gorştină, al cincile pentru iernatul oilor, să fie volnici a le paşte pe a oricui moşie in al şasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobeşti ca să nu plătească tult sau 22 bani şi jumătate pentru un vas şi 12 bani starostelui, nici parcălabului ... ." Intreaga obşte de ocol a Campulungului Moldovenesc era considerată o "cetate de drum", menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii ţării continuau să reinnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile campulungenilor ce asigurau acea autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpanitoare; pe propria-i organizare interioară şi care avea dreptul de a trimite solii ei proprii, nu numai la cetatea Bistriţei (şi ea cu organizaţie proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat la stat. In istoria zonei s-au petrecut şi alte evenimente cu implicaţii pentru destinele Moldovei. Alexandru Lăpuşneanu a trecut cu oştile spre Transilvania �1556-1557, iar in vremea lui Gheorghe Ştefan (1653-1658), s-a dat in aceste locuri o luptă intre oastea moldoveană şi armata nobilimii transilvănene. In secolul al XVII-lea, cand polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, in Campulung şi-a avut reşedinţa unul dintre unul dintre comandanţii armatei polone. La 1766 numărul locuitorilor Ocolului se ridica la 922 de familii, din care 377 in Campulungul propriu-zis. Etapa ocupaţiei austriece incepe de fapt in anul 1774, cand trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei in momentul in care armatele ruseşti se retrăseseră, iar Turcia ieşise slăbită in urma războiului de 6 ani (1768-1774). Intre 1775-1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Campulungului parcurge mai multe etape distincte: perioada de administraţie militară (1775-1786), perioada incorporării părţii de nord a Moldovei la cercul administrativ teritorial al Galiţiei (1786-1848) şi perioada in care Bucovina este recunoscută ca ducat autonom al imperiului, şi in care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială şi naţională, se declanşează lupta patrioţilor romani din aceste teritorii pentru a-şi păstra fiinţa naţională (1848-1918). La 12 octombrie 1777, toată populaţia este chemată să depună jurămantul de credinţă către Impărat. Iniţial, intreaga Bucovină, deci şi ţinutul Campulungului Moldovenesc (porţiunea rămasă peste graniţă), a fost sub administraţie militară. Primul guvernator militar după ocupaţia din 1775, a fost generalul Gabriel Freiheer von Spleny...pana in anul 1779; il urmează generalul baron Karl von Ensenberg, pana in noiembrie 1786, cand Bucovina trece sub administraţie civilă, el fiind incorporat guvernămantului civil din Liov - centrul administrativ al Galiţiei, ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul s-a petrecut după ce Impăratul Iosif al II-lea vizitase a doua oară Bucovina intre 24-27 iulie 1786. Această măsură a nemulţumit profund populaţia autohtonă, fapt care a ajuns pana la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se publică o declaraţie in care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenţia de a simplifica administraţia publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri şi datini, şi in consecinţă, se hotărăşte ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrată a Galiţiei, dar totuşi, pentru uşurinţă, administraţia să rămana mai departe in jurisdicţia administrativă a Galiţiei. Romanii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuşi unor măsuri de slavizare, avand de infruntat acum doi adversari. Totalitatea funcţionarilor aduşi sub administraţia guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă şefi ai administraţiei locale pana in 1849, numai primul a fost roman, boierul Vasile Balş. Dominaţia austriacă aduce pe aceste locuri şi populaţie germană, "ţipteri" din comitatul Zips, din care mulţi se stabilesc aici: In 1805 la Pojorata şi Fundu Moldovei (Luisenthal), in 1808 la Prisaca Dornei, in 1809 la Dragoşa şi Valea Stanii langă Frumosu. Cea mai mare parte dintre ţipteri s-au repatriat in Germania, in ajunul celui de-al II-lea război mondial. In dezvoltarea sa, Campulungul Moldovenesc a cunoscut mai multe faze, de la intemeiere şi pana in secolul al XV-lea, cand s-au pus bazele acestei aşezări, pe Valea Caselor (de unde şi denumirea de Capu Satului), apoi s-a intins spre vest, mutandu-şi centrul din Capu Satului in actualul centru al oraşului. Din secolul al XV-lea aşezarea se intinde tot mai mult pe raul Moldova şi pe văile afluenţilor, cand vine populaţie şi din Ardeal, intemeindu-se tinutul Campulung. Din 1775 pana la 1888, Caulungul Moldovenesc se intinde spre Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seaca, Sahla. In momentul instaurării stăpanirii habsburgice, Campulungul parcurgea un ultim stadiu in devenirea sa ca targ, iar atunci, cand in 1794 Curtea de la Viena acorda acestei aşezări rangul de targ, se recunoştea de drept ceea ce exista de fapt. Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaştere a puternicei unităţi culturale romaneşti, păstrată de multe veacuri şi adeverită chiar de Impăratul Frantz Joseph I, care, fixandu-i stema prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: " ... parte din vechea Dacie, ţara aceasta numită in timpul stăpanirii domnilor Moldovei Ţara de Sus ... apoi Bucovina ..., locuită de daci şi apoi de colonii lui Traian ..., a fost străbătută in timpul migraţiei popoarelor de goţi, gepizi, huni, avari, unguri, tătari şi incă alte neamuri care n-au lăsat după ei decat urmele groazei şi distrugerii. In timp de aproape un mileniu de asemenea situaţie a trebuit ca poporul autohton să-şi salveze viaţa, obiceiurile şi limba." In 1866, administraţia austriacă ridică aşezarea la rangul de oraş. De la sfarsitul secolului al XIX-lea Campulungul Moldovenesc a fost legat de firul de cale ferată Dărmăneşti - Campulung - Vatra Dornei, iar mult mai tarziu, in 1938, s-a inaugurat linia ferată Vatra Dornei - Cluj pe la Ilva Mică. In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a romanilor, ca răspuns dat administraţiei austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la anexare. Pe acest fond se situează acţiunile intelectualilor progresişti, care militează pentru afirmarea elementelor romaneşti rămase nealterate de-a lungul vremii. In perioada 1888-1918, oraşul a cunoscut o evoluţie puternică, fiind influenţat de construirea căii ferate principale şi a celor doua ramificaţii: una de la Vama spre Moldoviţa şi alta de la Pojorata spre Fundu Moldovei, cand se construiesc numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. Tot acum, s-a inceput exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgandu-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc şi s-a construit o turnătorie la Prisaca Dornei. Primul război mondial dă un nou impuls luptei naţionale a romanilor din Bucovina, in condiţiile destrămării Imperiului Austro-Ungar, trecand hotărator la infăptuirea idealului de secole: unitatea naţională. Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă şi numeroşi bucovineni, consfinţeşte hotărarea luată la Cernăuţi, in data de 28 noiembrie 1918, alinirea idealului de unitate a tuturor romanilor. Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc acţiuni pregătitoare in toate aşezările zonei. Cităm in acest sens un fragment din Raportul asupra adunării naţionale ţinute la Fundu Moldovei la 8 noiembrie (stil nou) 1918: "... conform Constituantei ţării Bucovinei ... precum şi adunării naţionale districtuale din Campulung din 4 noiembrie 1918 stil nou ... s-a conchiemat pe ziua de 8 noiembrie stil nou adunarea naţională a poporului din această comună." Perioada ce a urmat Marii Uniri din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic avant, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese primul război mondial, urmele luptelor putand fi văzute şi astăzi in pădurile obcinilor Feredeului şi Mestecănişului. Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina a fost impărţită in 5 judeţe: Cernăuţi, Campulung, Rădăuţi, Storojeneţ şi Suceava, această situaţie menţinandu-se pana la 28 iunie 1940, cand partea sa de nord a trecut sub administraţie sovietică. Intre 1925 şi 1950, judeţul Campulung, cel mai intins ca suprafaţă din Bucovina, a avut următoarea impărţire administrativă:

una comună urbană - reşedinţă: Campulung;
trei comune urbane - nereşedinţă: Gura Humorului, Vatra Dornei şi Vama;
39 comune rurale repartizate in trei plase (plasa Moldova cu 13 comune rurale cu reşedinţa la Campulung, plasa Dorna - cu 11 comune rurale cu reşedinţa la Vatra Dornei şi plasa Humorul cu 15 comune rurale cu reşedinţa la Gura Humorului).
Existenţa oraşului Campulung Moldovenesc ca reşedinţă de judeţ a fost curmată de către noua �ărţire administrativă legiferată in anul 1950, după model sovietic. Astfel, oraşul Campulung devine un simplu orăşel inglobat mai intai in regiunea, şi ulterior, in judeţul Suceava.

Sursa: Wikipedia